De ce cred că USR se va rupe în trei

Demisia lui Nicuşor Dan de la conducerea USR este semnalul de dezintegrare a acestei formaţiuni politice. Lasă impresia că USR nu a reuşit să fie altceva decât PPDD sau decât UNPR: o oaste de strânsură, care se fragmentează atunci când generalul care a condus-o a suferit prima înfrângere. Şi aceasta deşi mulţi dintre membrii şi militanţii USR au mai multă inteligenţă individuală decât cei ai PPDD. Dar dacă unora li se aplică observaţia ardelenească că au minte multă, dar nu tătă bună? Sau, altfel spus, au mai multă inteligenţă decât alţi membri ai altor partide, dar şi orgolii mai mari, ceea ce reprezintă o vulnerabilitate mortală pentru formaţiunea politică a lui Nicuşor Dan.

Demisia fondatorului USR arată cum se întoarce împotriva militanţilor acestui partid formula ”toate partidele, acceaşi mizerie”, scandată de participanţii la mitingurile de protest din ultimii ani. Dacă o aplicăm mecanic, rezultă că USR este la fel de mizerabil ca şi PSD, PNL, PPDD, UDMR, PMP, ALDE şi alţii. Sau la fel de curat. Desigur, are dreptate oricine ar argumenta că lozincile nu trebuie aplicate mecanic şi că fiecare situaţie trebuie judecată în chip individual. Însă comunicatorii de frunte ai USR nu au judecat nuanţat fiecare situaţie în parte, iar atitudinea robespierreană se întoarce care un bumerang împotriva lor. Acum, militanţii USR culeg doar ceea ce au semănat.

 

Modul în care unii dintre ei au încercat să confişte protestele împotriva Ordonanţei 13, cu lozinca politică ”uniţi salvăm toată România” a fost, de asemenea, o greşeală. Desigur că uniţi pot să salveze toată România, dar neuniţi, aşa cum au ajuns în aceste zile, nu se mai pot salva nici măcar pe ei. Disoluţia USR probează încă o dată maxima lui Karel Kapec, care spunea că un strigăt a dărâmat zidurilor Ierihonului şi, totuşi, cu strigăte nu poţi construi nimic.

 

USR a refuzat să se poziţioneze ideologic, ceea ce a transformat acest partid într-o formaţiune imprevizibilă, cu pulsiuni extremist-autodistructive, zguduit de convulsii permanente. Toate în numele democraţiei interne. Însă sunt convins că dacă ar fi existat într-o democraţie liberală formule alternative la sistemele clasice de partide, aceste formule ar fi fost descoperite şi puse în practică în ţările occidentale. Noile partide apărute în Uniunea Europeană care au dovedit viabilitate şi-au precizat ideologia şi atitudinea faţă de problemele societăţii şi au putut să îşi menţină bazinul electoral.

 

USR a vrut să păstreze toate platformele ideologice în interiorul partidului, fără să găsească un mecanism intern de defulare a tensiunilor politice, aşa cum se întâmplă în UDMR, unde există Consiliul Reprezentanţilor Unionali. Între cei de stânga şi cei de dreapta din USR au apărut linii de fractură, iar aceste linii de fractură vor duce la fragmentarea partidului.

 

Politicienii de dreapta cred că vor merge spre Platforma România 100 a fostului premier Dacian Cioloş. Mă gândesc la parlamentari precum Cristian Ghinea sau Emanuel Ungureanu. Cred că Dacian Cioloş va construi un partid care se va filia la PPE şi care va valorifica filonul creştin-democrat şi conservator, rămas fără reprezentare după colapsul PNŢCD. Lui Dacian Cioloş i se vor alătura, probabil, şi acei lideri ai PNL care vor fi împinşi pe tuşă după congresul care va fi organizat în aceste zile. De asemenea, este posibilă o coagulare şi cu formaţiuni precum M10, pentru că nu văd linii de fractură între Dacian Cioloş şi Monica Macovei.

 

Politicienii de stânga vor forma un soi de PSRO, dar fără Mircea Geoană. Îşi spun ”progresişti”, însă sunt socialişti sadea, dar în sensul european, lăudabil, al termenului. Sunt mai autentici şi mai de stânga decât cleptocraţii din PSD. De aceea, vor fi mai credibili şi vor putea capta o parte din electoratul social-democrat din marile oraşe, dezamăgit de prestaţia lui Liviu Dragnea şi Gabriela Vrânceanu-Firea-Pandele, acest Trump feminin de Voluntari. În acest grup se vor regăsi lideri precum deputatul clujean Adrian Dohotaru.

 

Politicienii de centru cantonaţi în zona civică i se vor ralia lui Nicuşor Dan şi vor încerca să construiască un altfel de USR. Vor reprezenta o voce civică distinctă, însă nu cred că vor mai însena ceva în plan politic decât dacă se vor alia cu partidele reformatoare şi îşi vor negocia proiecte şi poziţii. În astfel de grup îl văd poziţionat pe senatorul clujean Mihai Goţiu.

 

Dacă se vor întâmpla toate aceste lucruri, înseamnă că USR a eşuat în încercarea de a deveni un partid politic, însă a reuşit în încercarea de a poduce o breşă în carapacea politicii româneşti. În mod paradoxal, dispariţia USR ar putea aduce tocmai înnoirea clasei politice româneşti. Socialiştii precum Adrian Dohotaru sunt de preferat lui Hrebenciuc, Dragnea sau Vrânceanu-Firea-Pandele. Iar politicienii de dreapta precum Cristian Ghinea sunt de preferat unora precum Teodor Atanasiu. Alegătorii au simţit deja acest lucru, de aceea au votat cu USR. Acest partid nu a beneficiat de propriul său capital de imagine, pentru că este prea nou şi prea nebulos. Însă a beneficiat de imaginea pozitivă a liderilor săi, care vor continua să joace pe terenul politicii româneşti în alte tricouri.

 

Sau poate mă înşel şi USR va reuşi să se reinventeze…